Profeția ascunsă despre „Romainie” și invazia din est

ÎN DERULARE
Profet
Nostradamus
Țară
România
Început
Necunoscut
Acuratețe
50%
Profeția ascunsă despre „Romainie” și invazia din est
Ascultă profeția

Una dintre cele mai înfiorătoare profeții făcute de Nostradamus este scrisă în Centuria V, catrenul 26. În al treilea vers apare numele de „Romainie”, pe care cei mai mulți l-au interpretat precum România.

Mai mult de atât, este vorba despre un război, care ar veni dinspre est și care ar cuprinde țara noastră. Acest război aduce, conform prezicerilor, o flacără mare, care va distruge aproape tot.

Nostradamus nu a spus niciodată când se va întâmpla. Dar hai să vedem cum sună acest catren înspăimântător.

Profeția lui Nostradamus despre războiul din România

„O mulțime se apropie dinspre Esclavonia,
Vechiul oraș va fi distrus,
Foarte îndurerată își va vedea Romainia,
Apoi marea flacără nu va mai putea fi stinsă.”

Interpretarea profeției

Toată cheia acestei profeții este cuvântul Romainia. Este vorba cu adevărat despre România sau nu? Aceasta este întrebarea la care au încercat să răspundă cei care au analizat acest catren.

Dacă acceptăm ideea că Romainia este țara noastră, atunci Nostradamus ne avertizează despre un eveniment. Acest eveniment poate fi interpretat în mai multe feluri. Catrenul nu specifică cu exactitate dacă este un război și nici nu spune despre Al Treilea Război Mondial. Vorbește despre o mulțime care vine din Esclavonia.

Dar ce este Esclavonia? Cei mai mulți cred că este vorba despre țările slavone. Care sunt acestea? În principal Rusia.

Conform acestei interpretări, într-un viitor necunoscut o mulțime de oameni va intra în România, dintr-o țară slavonă precum Rusia.

Esclavonie → forță venită dinspre est → distrugerea unui oraș → nenorocire pentru Romainie → o mare flacără care nu mai poate fi stinsă.

Această succesiune este cea care a alimentat interpretarea privind un mare război european.

În interpretările populare, „marea flacără” devine imaginea unui război de proporții uriașe.

Unele publicații românești au tradus chiar finalul prin ideea că „flăcările Marelui Război” nu vor mai putea fi oprite.

Ce urmează?

Pentru ca această profeție să se adeverească, o invazie ar trebui să vină dintr-o țară slavonă. Cel mai interesant aspect este că profeția nu este atribuită niciunui an, ceea ce înseamnă că poate să se întâmple și peste 100 de ani sau mai mult. Cert este că Nostradamus și-a scris catrenele la modul general, dar când ceva se întâmplă, imediat informația se regăsește în scrierile sale.

Stadiul profeției

Prevederi și situația actuală
Prevedere Situație
O forță se va apropia dinspre Esclavonia, potrivit profeției lui Nostradamus. În așteptare
Forța venită dinspre est va înainta și va provoca o invazie. În așteptare
Un vechi oraș va fi distrus în urma desfășurării evenimentelor. În așteptare
„Romainie” va ajunge într-o situație de mare suferință în urma acestor evenimente. În așteptare
O mare flacără se va declanșa și nu va mai putea fi stinsă. În așteptare

Concluzie

Privind cu circumspecție acest catren, concluzia nu poate fi una foarte clară. Dacă acceptăm că este vorba despre țara noastră, atunci este limpede că o să vină o vreme când o forță din est ne va invada și va distruge un oraș sau poate mai multe. Focul nu poate fi atribuit decât unor bombe care pot face asemenea distrugeri. Dacă Nostradamus a avut dreptate, vom vedea în viitor. Sau poate că se referă la un viitor foarte îndepărtat pe care nu îl vom cunoaște niciodată.

Va fi „Romainie” România? Va veni oare acea forță dinspre est? Și ce reprezintă, de fapt, marea flacără despre care vorbește catrenul?

Surse și autenticitate

Profeția este menționată în Centuria V, catrenul 26 și se află în cartea de profeții semnată de Nostradamus. Catrenul a fost scris în franceza veche și tradus de mine în română.

Comentarii