O entitate de lumină în camera mea

Seara a început cu o strânsoare de gheață în piept, o lipsă subită de aer și teroarea pură a unui atac de panică.

Am sunat la urgențe, ambulanța a venit, iar medicii m-au stabilizat cu câteva pastile și m-au lăsat acasă.

Când am rămas singur în liniștea camerei, epuizat și copleșit de teamă, m-am așezat pe marginea patului și m-am rugat cu disperare la Dumnezeu să înțeleg ce se petrece cu mine, să aflu un răspuns.

Noaptea, granița dintre vis și realitate s-a rupt brusc. În camera cufundată în întuneric a apărut o prezență stranie: o entitate îmbrăcată într-o mantie albă imaculată, însoțită de alte două sau trei figuri silențioase.

În clipa următoare, am simțit o smucitură și am început să-mi ies din propriul trup.

Pluteam. Priveam de sus, din tavan, cum zăceam neclintit în pat.

În timp ce observația mea se derula din acest unghi imposibil, entitatea din mantie albă s-a apropiat de pat, a pus o mână caldă pe corpul meu nemișcat și mi-a șoptit cu o blândețe infinită: „O să fie bine.”

Dimineața m-am trezit brusc, cu lumina zorilor tăind camera, dar complet bulversat. Eram în patul meu, însă linia dintre vis și starea prin care trecusem rămăsese la fel de vie.