Unul dintre cei mai mari părinți spirituali ai României a fost Arsenie Boca. Datorită apropierii sale de Dumnezeu, Boca a avut darul viziunii viitorului.
Din acest motiv a făcut numeroase profeții despre viitor, care s-au întâmplat exact cum a prevestit marele vizionar.
Una dintre cele mai interesante profeții ale sale, făcută cu peste 40 de ani în urmă, se referă la exodul românilor peste granițe și la imposibilitatea lor de a se mai întoarce în țară.
România va fi înconjurată de flăcări
„Vor veni timpuri în care veți pleca mulți afară, dar să știți că veți fi ca frunzele pe toamnă duse de vânt… iar când vă veți întoarce, nu veți mai avea la ce, căci România va fi înconjurată de flăcări.”
La prima vedere, se poate spune că jumătate din profeție este deja împlinită.
Foarte mulți oameni au plecat prin toată Europa pentru a-și găsi o viață mai bună. Arsenie Boca a știut cu exactitate ce se va întâmpla în zilele noastre.
A știut că România va trece prin vremuri foarte grele, care par să nu se mai încheie.
A doua parte a profeției pare mai apocaliptică.
Pentru că în urma unor evenimente românii vor încerca să se întoarcă acasă, dar nu vor mai putea. Țara noastră va fi înconjurată de flăcări.
Interpretarea profeției
Profeția este una extrem de interesantă, pentru că, chiar dacă nu o spune în mod direct, Europa se va confrunta cu o criză majoră. Altfel, de ce ar vrea ca românii să se întoarcă în țară?
Aceasta este partea ascunsă din această profeție.
A doua problemă, intens dezbătută, sunt flăcările care vor înconjura țara. Cei mai mulți s-au gândit la războaie care îi vor implica pe vecinii noștri. Dar este greu de crezut că toate țările pot intra în război, dar mai puțin România.
Și atunci ce pot însemna acele flăcări?
Dacă aruncăm o privire în ansamblul profețiilor lui Boca, el vorbea foarte mult despre decăderea morală și spirituală a oamenilor.
Pe de cealaltă parte, în Biblie se spune că purificarea păcatelor oamenilor se va face prin foc.
„Iar ziua Domnului va veni ca un hoț, noaptea, atunci când cerurile vor pieri cu vuiet, iar elementele, arzând, se vor desface, și pământul și lucrurile de pe el vor arde în cuptor.” (2 Petru 3:10)
În acest sens, România ar putea fi înconjurată de incendii de vegetație masive. Iar flăcările lui Boca sunt, de fapt, flăcările focului care va arde neîncetat în jurul țării noastre.
Acesta ar putea fi începutul purificării păcatelor oamenilor pe Pământ.
Părintele ar fi avertizat în mod repetat că vor veni vremuri de criză profundă, în care populația va fi supusă unor presiuni economice mari (impozite, taxe, îngrădiri) și că mulți își vor pierde credința din cauza fricii.
Ce va urma?
Jumătate din profeția lui Arsenie Boca s-a întâmplat deja. Probabil că în anii următori o să vedem ce înseamnă cu adevărat aceste flăcări.
Adevărul este că o criză economică majoră (și/sau socială) bate deja la porțile Europei. Lucrurile se vor înrăutăți, prețurile vor crește constant, iar inflația va face prăpăd. Abia apoi se vor declanșa acele flăcări care nu îi vor mai lăsa pe români să se întoarcă acasă.
Este o profeție grea, cu un substrat profund. Dar tot Arsenie Boca a oferit și soluția ca aceste lucruri să nu se întâmple: întoarcerea la viața spirituală, întoarcerea spre Dumnezeu.
Se spune că cea mai mare încercare nu va fi lipsa materială, ci căderea sufletească – frica, panica și deznădejdea îi vor face pe oameni să renunțe la principii, la omenie și la credință pentru a supraviețui.
În momentul în care există credință, orice greutate poate fi depășită. De ce?
Pentru că nu mai ești nevoit să crezi că treci singur prin greutăți și că tot timpul este cineva lângă tine (sau în tine) care te ajută.
Stadiul profeției
Concluzia
Profeția lui Arsenie Boca despre România nu este bătută în cuie. În cazul în care oamenii se vor întoarce la credință, nimic rău nu se poate întâmpla.
În caz contrar, mai devreme sau mai târziu, flăcările vor arde la granițele țării noastre și abia atunci vom înțelege cu adevărat cât de multă dreptate a avut unul dintre cei mai mari părinți spirituali ai României.
