Pimander (cunoscut și sub numele de Pymander sau Poimandres) este cel mai important text din colecția Corpus Hermeticum. Această scriere este atribuită lui Hermes Trismegistul (identificat cu zeul egiptean Thoth).
Textul este extrem de fascinant pentru că prezintă în amănunt modul în care „Mintea Supremă” sau „Păstorul” i-a creat pe oameni.
Acesta descrie modul în care Hermes a avut o revelație, iar „Mintea Supremă” i-a arătat modul în care au fost creați oamenii și modul în care sufletele se pot elibera de lanțurile materiei.
Marea revelație
Într-un moment în care Hermes era retras din simțurile lumești, adică se afla într-o stare de deplină liniște, a avut o revelație.
Dintr-o dată, o prezență copleșitoare i-a apărut. Hermes a descris-o ca o lumină infinită de o blândețe greu de înțeles. Această prezență i-a spus:
„Eu sunt Poimandres, Nous-ul Supremului (Mintea Supremă); știu ceea ce dorești și sunt cu tine pretutindeni.”
În acel moment Hermes a pătruns într-o lume nouă. El nu mai vedea cu ochii fizici, a primit o viziune generală despre cum a fost creat omul.
Adevărul i-a arătat și era văzut prin ochii minții sau ai sufletului.
Și așa a apărut revelația.
„Ține în Nous-ul tău tot ceea ce dorești să înveți și eu te voi învăța.”
Geneza Cosmică: Cum a apărut totul?
Mintea supremă sau Pimander i-a explicat lui Hermes cum a creat universul.
Inițial a existat o lumină infinită din care s-a desprins cuvântul (Logosul creator). Acesta a dat naștere Minții Creatoare sau Arhitectul Universului.
Această Minte a creat la rândul ei cele șapte Administrații sau sfere cerești (planetele), care guvernează destinul și timpul, punând în mișcare elementele primordiale (focul, aerul, apa, pământul).
Apoi au apărut planetele.
„Mintea creatoare, unită cu Logosul, cea care înconjoară sferele și le face să se rotească.”
Acestea se rotesc de la un început fără limite și până la un sfârșit fără sfârșit.
În același timp, a apărut și Pământul.
Dar acesta era gol, nelocuit și pustiu. Mintea Supremă l-a transformat după propria voință.
„Aerul a produs cele înaripate; Apa, pe cele care înoată; iar Pământul și Apa s-au separat una de cealaltă, după cum a voit Mintea.”
În acest text, Pământul este prezentat ca o entitate vie și independentă pentru că:
„Din sânul lui, Pământul a produs viețuitoarele pe care le avea: patrupede și târâtoare, animale sălbatice și domestice.”
Totul era perfect. Nu mai lipsea nimic. Dar…
Originea Omului: Scânteia divină căzută în materie
Unul dintre cele mai șocante și profunde aspecte din Pimander este viziunea asupra omului (Anthropos).
Spre deosebire de alte versiuni ale creației, în care se spune că omul a fost realizat din lut, acest text prezintă omul ca o creație pur divină.
„Nous, Tatăl tuturor, care este viață și lumină, l-a adus la existență pe Om, asemenea lui însuși, pe care l-a iubit ca pe propriul său copil, căci Omul era foarte frumos și purta chipul Tatălui său.”
Inițial, omul a fost creat pentru a trăi în ceruri, alături de Mintea Supremă.
Avea un corp de lumină și era capabil de creație, la fel ca și creatorul său.
Aici se poate specula că omul a fost făcut să trăiască în rai și nu pe Terra. Dar ceva s-a întâmplat și totul s-a schimbat.
Omul de lumină, curios din fire, a coborât pentru a vedea creația.
A coborât în lumea materială. Când natura l-a văzut cât este de frumos și de blând, s-a îndrăgostit de el.
„Când ea a văzut acea formă de frumusețe care nu putea fi săturată de privit […] a zâmbit cu iubire.”
Atunci natura a vrut să se îmbine cu creația și totul s-a transformat.
„Și odată cu voința a venit și fapta, și astfel a însuflețit forma lipsită de rațiune.”
Dintr-o dată, omul de lumină a fost prins în capcana materiei fără rațiune. În acest fel, s-au născut primii oameni pe Pământ.
„Natura, luând ceea ce iubea atât de mult, s-a înfășurat pe de-a-ntregul în jurul lui și s-au contopit, căci se iubeau unul pe altul.”
Această uniune a avut un cost. Dualitatea omului: prin natura sa, corpul este muritor, dar sufletul sau scânteia divină este veșnică.
„De aceea, dintre toate cele care trăiesc pe pământ, mai ales Omul este de două feluri: muritor, din pricina trupului, și nemuritor, datorită Omului esențial.”
Calea eliberării: Cum te trezești din iluzie?
Textul sacru mai spune că materia densă și fără rațiune îl ține strâns legat pe omul divin în lumea sa.
Nu vrea să-l elibereze. Acesta este motivul pentru care uneori te poți simți prizonier în această lume.
Cu toate acestea, textul oferă și calea eliberării.
Eliberarea nu înseamnă să pleci din această lume cât mai repede, ci modul prin care viața în materie poate deveni mai ușoară.
„Iar cel care a învățat astfel să se cunoască pe sine a ajuns la Binele care întrece orice belșug.”
Omul ignorant trăiește dominat de somnul conștiinței, de pofte trupești, de frici și de iluzii. El se identifică doar cu trupul său.
„rămâne în Întuneric, rătăcind și suferind prin simțurile sale lucrurile morții.”
Ignoranța ține lanțurile
Ignoranța este cea care ne ține în lanțuri, dar cunoașterea ne eliberează.
„Răul ignoranței se revarsă peste tot pământul și copleșește sufletul închis în trup.”
Pentru a scăpa de ignoranță este nevoie de cunoaștere.
Aceasta se poate accesa numai în clipa în care omul va renunța la orice dorință materială.
În Poimandres, când descrie ascensiunea sufletului, textul spune că omul trece succesiv prin cele șapte zone și lasă în urmă diferite energii:
- creșterea și descreșterea;
- viclenia;
- dorințele;
- aroganța;
- îndrăzneala nesăbuită;
- dorința de bogăție;
- minciuna.
Apoi vine eliberarea.
După ce toate aceste „energii” sunt lăsate în urmă:
„cu toate energiile Armoniei smulse de la el, îmbrăcat în propria sa Putere, el ajunge la Natura care aparține celui de-al Optulea…”
Secretul este să-ți amintești cine ești cu adevărat.
Amintirea vine în clipa în care renunți la lanțurile lumii fizice, la dorințe, pasiuni și tot ce îți oferă natura pentru a te ține cât mai legat de ea.
Când omul decide să se întoarcă, lasă în urmă legăturile toxice, sufletul său începe călătoria inversă, trecând prin cele șapte sfere planetare.
La fiecare nivel, sufletul lasă în urmă câte o slăbiciune de care a fost legat pe Pământ (mânia, lăcomia, frica, iluzia controlului).
Odată ce s-a eliberat de tot balastul materiei, sufletul se întoarce la sursă, redevenind una cu Mintea Supremă (Pimander).
Omul devine astfel el însuși o ființă divină, depășind moartea și timpul.
Concluzie
Toate cărțile sacre recunosc faptul că viața este grea.
Materia, fiind foarte densă, aduce numai presiuni și greutăți. Dar vestea bună este că aproape toate textele sacre oferă o soluție de a ocoli suferința.
Această soluție este prezentată în diverse moduri, dar în esență spune același lucru: detașarea de lucrurile lumești.
Pimander este un text extrem de profund, cu o soluție salvatoare.
Eliberarea sau iluminarea face viața o experiență unică și plăcută.