Realitatea arhonilor este un text apocrif care prezintă crearea lumii și deturnarea omului de la adevăr. Acesta este un text gnostic, din biblioteca de la Nag Hammadi.
În esență, textul, negat vehement de Biserică, prezintă dintr-un alt unghi interpretarea creației și toate uneltele pe care le folosesc creatorii pentru a ține omul prizonier în această lume.
Una dintre aceste unelte este munca, sau truda cum este prezentată în text.
Munca este o unealtă a arhonilor (cei care ne-au creat și ne supraveghează) pentru ca noi, oamenii, să rămânem cu simțurile adormite și să nu avem timp de spiritualitate.
Realitatea arhonților dezvoltă acest subiect din toate perspectivele sale.
De la începuturi
Sophia este un suflet care cade în materie. Materia se îndrăgostește de ea și nu mai lasă să plece. Dintr-un motiv egoist, Sophia concepe fără consort și apare Yaldabaoth, care devine conducătorul și creatorul puterilor cosmice.
Yaldabaoth nu este Dumnezeul absolut, este doar creatorul lumii materiale. Apar arhonii, care cu ajutorul demiurgului ignorant creează Pământul și apoi omul.
Omul este creat după modelul omului din lumea spirituală. De fapt, întreaga lume materială este o copie infidelă a lumii spirituale.
Omul material este foarte diferit de omul spiritual, dar conține o mică scânteie divină. Este vorba despre suflet. Textul spune că această flacără divină nu poate fi controlată de arhoni și aceasta este cheia scăpării din lumea materială.
Omul ajunge astfel într-o existență materială aflată sub autoritatea arhonților. Textul descrie încercările lor de a-l împiedica să dobândească adevărata cunoaștere.
Munca, unealta diavolului
Arhonii, pentru că și-au dorit cu ardoare propria lor creație și o au, au luat toate măsurile posibile pentru a o perpetua. Asta înseamnă că sufletele trebuie ținute prizoniere în corpurile materiale cu orice preț.
În ceea ce privește truda, textul spune explicit că oamenii sunt aruncați „într-o viață de trudă” și sunt ținuți ocupați cu „lucrurile lumești”, astfel încât să nu aibă posibilitatea să se dedice spiritului.
„Mai mult, ei au aruncat omenirea într-o mare distragere și într-o viață de trudă, pentru ca oamenii lor să fie ocupați cu lucrurile lumești și să nu aibă posibilitatea de a se dedica spiritului sfânt.”
Această trudă este toată munca pe care trebuie s-o depunem pentru a supraviețui. Dacă omul nu ar fi fost ținut ocupat, ar fi avut timp să se auto-cunoască, să se dezvolte și să se îngrijească de sufletul său. Dar omul nu are timp, pentru că trebuie să muncească pentru a-și îndeplini nevoile primare.
Și dacă munca era cu totul alta în clipa în care a fost scris textul, lucrurile au evoluat și s-au schimbat mai dramatic în zilele noastre.
Dacă stai puțin să te gândești, întreaga viață este o trudă. Clasicul program de 8 ore de muncă, apoi îngrijirea copiilor, mâncare, curățenie și multe alte munci gospodărești. În acest fel, omul este prea obosit să-și mai pună întrebări și să descopere răspunsurile înăuntrul său.
De fapt, truda cuprinde toate aceste aspecte definitorii ale vieții materiale. Din perspectivă lumească aceste lucruri sunt bune, pentru că arhonii ne iubesc în felul lor.
Ei ar face orice ca să rămânem în lumea lor pentru totdeauna. Dar din perspectivă spirituală, truda nu este altceva decât o deturnare de la adevăr.
Marea evadare
Adevărul este departe de momentul social pe care îl trăim. Dacă în vremuri străvechi existau oameni care înțelegeau că întreaga viață de aici este o umbră sau o iluzie a vieții adevărate, în prezent oamenii sunt absorbiți complet.
Unii se întreabă de ce există suferință, alții de ce adevărul nu este cunoscut, dar cei mai mulți știu că lumea aceasta nu este corectă. Aș putea spune că este foarte corectă și acestea sunt principiile de bază pe care a fost clădită.
Asta nu înseamnă că Realitatea arhonților prezintă adevărul distorsionat. Cei mai mulți dintre noi nu au capacitatea să-l înțeleagă chiar dacă se află în fața lor. Și atunci, pe bună dreptate, nu poți să te mai întrebi de ce Iisus nu mai revine în această lume.
Soluția pentru a scăpa de lumea materială este conștientizarea, cunoașterea și privirea înăuntru. Sufletul sau scânteia divină este cea care poate deschide lanțurile groase ale lumii materiale.
Pentru ca acest fapt să devină un adevăr, omul trebuie să nu se mai lase păcălit de tot ce se întâmplă în jurul său.
Trupul uman nu este un dar divin, ci o haină de carne densă, o închisoare alcătuită din elemente materiale grosiere, menită să țină spiritul omului (pneuma) adormit și amnezic.
Arhonii creează diverse entități psihice și materiale (care corespund pasiunilor, fricilor, dorințelor trupești și grijilor zilnice) pentru a-l menține pe om permanent distras.
Fiecare aspect al vieții materiale — inclusiv necesitatea de a te zbate pentru supraviețuire, truda și legarea de cele pământești — este un mecanism prin care arhonii se asigură că omul nu își amintește niciodată originea sa divină.
Concluzie
Există sfinți părinți din țara noastră care spun că munca este unealta diavolului. Ei au înțeles exact ce se petrece cu noi în această lume. Ei prezintă adevărul prin cuvintele lor, dar puțini sunt cei care îi pot înțelege.
Realitatea arhonților este textul care prezintă o parte din marele adevăr. Lumea materială este o copie imperfectă a lumii spirituale. Tot ce trebuie să facem noi pe aici sunt, de fapt, lanțurile care ne țin legați și ne fac să ne întoarcem iar și iar și iar.